top of page
Search

FINANȚAREA PARTIDELOR POLITICE – ÎN FUNCȚIE DE PONDEREA FEMEILOR ALESE PE LISTE

Asociația ”Women for a Better Society” a lansat un apel public de susținere a unei inițiative de modificare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, astfel încât partidele politice să primească fonduri publice în funcție de numărul femeilor alese pe listele parlamentare și ale alegerilor locale.


În cadrul conferinței ”Femei în politică, pentru o societate mai bună”, Ana Maria Pătru, fondatoarea Asociației, a prezentat textul propunerii legislative, incluzând și expunerea de motive, ce pot fi însușite oricând și de orice parlamentar, indiferent de doctrina pe care o reprezintă, sau de Guvernul României și introduse în procesul de legiferare.


Ana Maria Pătru, din poziția sa de fost președinte al Autorității Electorale Permanente și vicepreședinte al Asociației Mondiale a Organismelor Electorale, a explicat că o astfel de modificare legislativă este aplicabilă imediat ce va fi promulgată fără să genereze un risc de neconstituționalitate. Femeile vor trebui să fie incluse într-o anumită pondere pe listele electorale, iar această inițiativă nu vine sub nicio formă în contradicție cu legea fundamentală a statului.


Constituția nu conține nicio prevedere referitoare la subvenționarea cu bani publici a activității partidelor politice. În schimb, poate exista un risc de neconstituționalitate, tocmai prin introducerea unor cote de gen la întocmirea listelor electorale, caz în care nerespectarea cotelor poate duce la respingerea întregii liste, ceee ce poate să priveze anumiți cetățeni de dreptul fundamental de a fi aleși, a spus Ana Maria Pătru.


”Prin Constituția României, la articolul 16, alineatul (3), statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice. Legea nr.202/2002, privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, prevede că partidele politice trebuie să asigure reprezentarea echitabilă și echilibrată a femeilor și bărbaților, la toate nivelurile decizionale și au obligația să prevadă în regulamentele interne acțiuni pozitive în favoarea sexului subreprezentat. Egalitatea între femei și bărbați reprezintă și un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii Europene, urmarită prin Tratatul de la Lisabona, Directiva tratamentului egal, Declarația universală a drepturilor omului, Convenția privind drepturile politice ale femeilor sau Strategia cadru împotriva discriminării și a oportunităților egale”, a declarat Ana Maria Pătru.


Fondatoarea Asociației ”Women for a Better Society” a propus ca subvenția anuală acordată partidelor politice de la bugetul de stat să fie integrală numai dacă listele de candidați conțin în număr egal femei și bărbați pe locurile eligibile, astfel:


-       Subvenția anuală de la bugetul de stat pentru partidele politice este primită integral de acestea, dacă procentul de aleși ai formațiunii politice la alegerile locale respectiv la alegerile parlamentare naționale, este egal între bărbații și femeile alese în Parlament, respectiv consilii locale

-       În situația în care partidul politic nu este în situația de egalitate de gen între aleșii pe liste, valoarea subvenției anuale de la bugetul de stat va fi diminuată cu un procent egal cu numărul întreg reprezentând diferența dintre procentul de aleși bărbați și procentul de alese femei


Ana Maria Pătru a adăugat că reprezentanții partidelor politice nu trebuie să interpreteze condiționarea finanțării de numărul femeilor alese pe listele lor ca pe o constrângere, ci ca pe o oportunitate de schimbare a culturii politice românești. Indexul european pentru egalitatea de gen, ediția din 2022, care măsoară cotele de gen din anul precedent, arată că România ocupă penultimul loc în topul european, după noi fiind Grecia. La nivel mondial țara noastră ocupă locul 124 cu doar 18.24% femei alese în Parlament.


Propunerea Asociației ”Women for a Better Society” vizează ciclul electoral din 2029 și a fost deosebit de bine primită de către participantele la conferința ”Femei în politică, pentru o societate mai bună”, care a fost organizată de Asociație alături de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, din Senatul României. Au fost prezente mai multe femei parlamentar, de la partide politice diferite și cu funcții de conducere în comisiile parlamentare care și-au arătat susținerea pentru o astfel de inițiativă.


Asociația ”Women for a Better Society” se dedică promovării drepturilor și bunăstării femeilor, fără a fi exclusivă ori exclusivistă, obiectivul său principal fiind conștientizarea puterii femeilor.

35 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page