România are femei puternice. De ce încă ne este teamă să le dăm puterea?

Editorial de Ana Maria Pătru, Președinte Women for a Better Society

România nu duce lipsă de femei inteligente, educate sau capabile să conducă. Duce lipsă, în schimb, de curajul de a le încredința puterea fără să le ceară, la fiecare pas, dovezi suplimentare că o merită. Este un paradox al societății românești. Ne mândrim cu femeile care obțin performanțe internaționale, le aplaudăm pe cele care construiesc afaceri, le admirăm pe cele care reușesc în profesii dificile, dar devenim mult mai rezervați atunci când aceleași femei aspiră la poziții din care pot influența deciziile importante ale țării. Le vrem competente, dar nu prea autoritare. Ambițioase, dar nu incomode. Puternice, dar suficient de discrete încât să nu deranjeze ordinea deja stabilită. Și atunci mă întreb: ne dorim cu adevărat femei puternice sau preferăm femei puternice doar atât timp cât puterea lor nu schimbă nimic?

Am petrecut ani în administrația publică, în politică și, ulterior, în mediul antreprenorial. Am cunoscut oameni remarcabili, femei și bărbați deopotrivă. Am văzut cum se iau deciziile, cum se construiesc carierele și cât de mult contează, uneori, apartenența la anumite cercuri de influență. Am înțeles că accesul la putere nu depinde întotdeauna exclusiv de competență. Contează cine te susține, cine îți acordă încredere, cine îți oferă o oportunitate și cine consideră că meriți să fii acolo. Iar femeile nu beneficiază întotdeauna de aceleași mecanisme de susținere. Există încă o diferență între felul în care societatea judecă ambiția unui bărbat și ambiția unei femei. Ceea ce la unul poate fi interpretat drept autoritate, la cealaltă devine aroganță. Ceea ce la unul înseamnă fermitate, la cealaltă poate fi considerat un caracter dificil. Nu este o regulă universală. Dar este o realitate pe care prea multe femei au întâlnit-o pentru a putea fi ignorată.

Și totuși, cred că ar fi prea simplu să atribuim întreaga responsabilitate bărbaților. Avem și noi, femeile, o parte de responsabilitate în perpetuarea acestor mentalități. De câte ori am privit succesul altei femei cu admirație sinceră? De câte ori am ales să îi recunoaștem meritele înainte de a-i căuta defectele? De câte ori am susținut o femeie competentă chiar dacă nu ne era prietenă, nu făcea parte din cercul nostru și nu aveam nimic de câștigat personal? Sunt întrebări incomode. Dar o societate nu evoluează dacă evită întrebările care o incomodează. Am observat că femeilor li se cere frecvent solidaritate, însă rareori discutăm despre ce presupune ea în practică. Solidaritatea nu înseamnă să aplaudăm orice femeie doar pentru că este femeie. Nu înseamnă să renunțăm la spiritul critic sau să justificăm incompetența. Înseamnă să recunoaștem valoarea acolo unde există. Să nu aplicăm standarde diferite. Să nu transformăm succesul alteia într-un motiv de ostilitate. Să înțelegem că prezența unei femei într-o funcție importantă nu reduce șansele celorlalte. Poate că aici începe una dintre cele mai dificile schimbări de mentalitate.

Pentru că egalitatea de șanse nu se construiește exclusiv prin legi. Legile pot deschide uși. Dar oamenii decid, în fiecare zi, dacă acele uși rămân deschise. Susțin măsurile care încurajează participarea femeilor la decizie. Susțin reguli clare, criterii transparente și mecanisme prin care partidele politice, instituțiile și companiile să fie responsabilizate. Dar nu îmi doresc funcții oferite femeilor din obligație sau din dorința de a îndeplini o statistică. Îmi doresc ca o femeie competentă să nu mai fie privită ca o alegere neobișnuită. Să nu mai fie nevoie să explicăm de ce o femeie poate conduce un minister, o instituție, o companie sau chiar o țară. Să discutăm despre pregătirea ei, despre caracter, despre rezultate și despre viziune. Exact cum ar trebui să discutăm despre orice candidat la o funcție de responsabilitate.

Știu din propria experiență că o funcție înaltă nu te protejează de prejudecăți, de greșeli sau de nedreptăți. Știu și cât de repede se poate schimba percepția publică asupra unui om. Poate tocmai de aceea, astăzi, privesc puterea diferit față de acum douăzeci de ani. Nu mai cred că adevărata măsură a puterii este funcția pe care o ocupi. Cred că ea se vede în deciziile pe care ai curajul să le iei, în responsabilitatea pe care ți-o asumi și în ceea ce construiești pentru ceilalți. Acesta este și unul dintre motivele pentru care am fondat Women for a Better Society. Nu pentru a crea încă un spațiu în care femeile să își ofere reciproc complimente. Avem nevoie de mai mult. Avem nevoie de femei care să formuleze propuneri legislative, să participe la dezbateri publice, să construiască proiecte, să identifice nedreptăți și să contribuie la corectarea lor. Avem nevoie de solidaritate care produce rezultate.

Dar mai ales avem nevoie să renunțăm la ideea că puterea este un privilegiu care trebuie împărțit cu zgârcenie. Puterea publică înseamnă responsabilitate față de societate. Iar o societate care își limitează accesul la competență, indiferent de gen, își limitează propriile posibilități de dezvoltare. Mă gândesc la fetele care cresc astăzi în România. La cele care visează să devină judecători, antreprenoare, cercetătoare, primari sau președinte. Nu aș vrea să le spunem că pot deveni orice, pentru ca apoi să le cerem să fie mai prudente, mai tăcute și mai puțin ambițioase atunci când încep să își urmeze visurile. Nu aș vrea nici să le învățăm că succesul vine automat sau că simplul fapt de a fi femeie le îndreptățește la o poziție de conducere. Aș vrea să le învățăm să muncească, să își cunoască valoarea, să accepte competiția și să nu își ceară scuze pentru ambițiile lor. Și aș vrea să le oferim o societate în care regulile competiției sunt aceleași pentru toți.

România a făcut progrese. Femeile au câștigat drepturi, vizibilitate și acces la profesii și funcții care, pentru generațiile anterioare, păreau imposibil de atins. Dar progresul nu trebuie confundat cu rezolvarea problemei. Atât timp cât prezența unei femei într-o poziție de putere continuă să fie tratată ca o surpriză, mai avem de lucru. Iar schimbarea nu va veni doar din Parlament, din Guvern sau din consiliile de administrație. Va veni și din felul în care ne educăm copiii, din modul în care evaluăm oamenii și din curajul de a contesta prejudecățile, inclusiv pe ale noastre.

Poate că întrebarea din titlul acestui editorial nu este formulată corect. Poate că nu ne este teamă de femeile puternice. Poate că ne este teamă de ceea ce s-ar putea schimba dacă ele ar avea cu adevărat puterea de a decide. Iar eu cred că tocmai această schimbare merită încercată. Pentru că România nu are nevoie de femei care să demonstreze la nesfârșit că merită un loc la masa deciziilor. Are nevoie de o societate suficient de matură încât să aleagă oamenii potriviți, indiferent dacă sunt femei sau bărbați.

Ana Maria Pătru

Președinte Women for a Better Society